Vestimentatie si cosmetica in Roma antică. 📁 Roma, măreţia şi declinul său. Autor: Stan Alexandru Bogdan. Ca şi în ziua de azi, în Roma Antică conta aspectul. Îmbrăcămintea fiecărui roman îi scotea la iveală stilul de viaţă, funcţia, rolul şi statutul social. Dar ce purtau bărbaţii pentru a ieşi în evidenţă?
Casele publice sau bordelurile din Roma Antică aveau diferite nume. Cel mai frecvent era lupanaria, adică locul unde se prostituau femeile. Iată câteva nume care se foloseau des pentru a se desemna acelaşi lucru: fornix, cellae, meretricius domus (casă de prostituţie), consistorium libidinum (stabiliment de dezmăţ), prostibulum (loc de dezmăţ) etc.
Ca zeiță a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ș.a. O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Hera. Era „patroana protectoare" a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma.
Astăzi vă prezentăm 11 clădiri romane grandioase care au impresionat prin de-a lungul existenței lor, reușind să supraviețuiască testului timpului. Deși nu există imagini reale despre cum arătau la început, cu ajutorul graficii, a fost posibilă restaurarea acestora, astfel încât astăzi să putem admira frumusețea impunătoare a acestora. Colosseum
Dacia romană. Ulpia Traiana Sarmizegetusa - capitala. Apulum ( Alba-Iulia) Potaissa ( Turda) Napoca ( Cluj-Napoca) Porolissum ( Moigrad) Castrul Drubeta-Drobeta-Turnu Severin astăzi.
Moneda oficială din aur pur 999,9/1000, reprezentândul pe Împăratul Traian, este o inspirație a monedei originale care era metodă de plată în Roma Antică.Moneda a fost bătută în 0,5 g aur pur, având diametrul popular de 11,8 mm. Împăratul Traian este cunoscut ca cel mai drept cuceritor al Daciei.El a adunat o puternică armată de unsprezece legiuni cu care a trecut în
P75V6XV. Casă tradițională chinezească Siheyuan este un complex tradițional chinezesc de clădiri construit în jurul unei curți dreptunghiulare. Castrele romane din Antichitate Odată cu extinderea Imperiului Roman, pe teritoriile nou ocupate au fost construite tabere militare fortificate. Circus Maximus (Roma, secolul I î.H.)
Stra-stra-nepotul lui Augustus, Nero, a constrit si el o multime de cladiri in Roma Antica, inclusiv Casa de Aur. Apoi, in 69 d.Hr. Vespasian a daramat o parte din Casa de Aur pentru a construi Colosseumul. Fiul lui Vespasian, Titus, a construit un arc de triumf, iar celalalt fiu al sau, Domitian a construit un palat mare pe dealul Palatin.
Moneda oficială din aur pur 999,9/1000, reprezentândul pe Împăratul Traian, este o inspirație a monedei originale care era metodă de plată în Roma Antică.Moneda a fost bătută în 0,5 g aur pur, având diametrul popular de 11,8 mm. Împăratul Traian este cunoscut ca cel mai drept cuceritor al Daciei.El a adunat o puternică armată de unsprezece legiuni cu care a trecut în
CASELE DIN ROMA ANTICA CE SPUNE HENRYK SIENKIEWICZ SESPRE CASELE ROMANILOR IN QUO VADIS "Pe tot drumu de la Laurentum incoace este o linie de vile de-a lungul malului, iar Antium insusi este o succesiune de palate si porticuri [] Si eu am o resedinta aici, la malul marii, cu o gradina de maslini si o padure de chiparosi in spatele vilei."
Statuie a lui Iulius Cezar aflată la Museo Capitolino din Roma. Foto: Getty Images. În Roma Antică, degetul mijlociu era numit digitus impudicus, ceea ce se traduce prin „degetul indecent/jignitor" și gestul de a arăta cuiva degetul mijlociu era și atunci - ca acum - o insultă. De-a lungul istoriei, stângacii au fost discriminați.
casele din roma antica